Cum te îmbraci iarna la munte

Cum te îmbraci iarna la munte

     Cei pasionați de activitățile outdoor, și în principal de drumeții pe munte, știu că nu există un sezon anume în care pot explora în voie traseele, ci este vorba doar despre echipare corespunzătoare pentru fiecare anotimp. În mod special iarna, vremea este mai dificilă, ceea ce îi și descurajează pe unii să facă drumeții pe munte. Temperaturile sunt scăzute, umiditatea crescută, zăpada cade uneori neașteptat, se întâmplă să dai peste porțiuni periculoase de gheață. Bineînțeles că există și trasee care sunt complet inaccesibile iarna sau nu se recomandă decât profesioniștilor. Dar multe dintre ele sunt spectaculoase și deschise pe tot parcursul anului!

 

     Pentru tine, care vrei să te bucuri de natură, de mișcare, de peisaje uluitoare chiar și iarna, cel mai important este să înveți să te îmbraci potrivit sezonului în care te afli. Așadar, astăzi îți prezentăm pe scurt cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre echipament și haine pentru sezonul de iarnă. Cel mai important aspect, pe care îl vom detalia ulterior, este să te îmbraci în straturi! Asta nu înseamnă că vei pune orice pe tine, doar ca sa fie mai multe straturi. Esențiale sunt materialele din care fiecare piesă vestimentară este alcătuită și înțelegerea rolului pe care îl are. 

 

     Înainte de a detalia ideea de mai sus, reține câteva informații de bază:

 

- îmbrăcămintea pe care o alegi trebuie să fie întotdeauna confortabilă, călduroasă, dar nu neapărat greoaie! Ai nevoie să menții temperatura optimă a corpului, așa că va trebui să te gândești în mod realist la ce accesorii sau piese ai nevoie ca să te miști relaxat, să ai flexibilitate, dar și să nu îți fie frig.

vremea este extrem de schimbătoare la munte, asigură-te că te informezi înainte de a porni în aventură despre temperaturile anunțate sau avertizările meteo și fii pregătit pentru orice scenariu. Pe măsură ce urci, poți avea oricând parte de surprize. 

- alege echipamentul potrivit pentru astfel de expediții în funcție de materialele din care sunt fabricate. Caută să eviți întotdeauna bumbacul pentru că se usucă foarte greu și păstrează corpul rece. În schimb, opțiunile cele mai bune sunt materialele sintetice (poliester, nylon) sau lâna merinos (deși aceasta din urmă poate fi mai scumpă).

- caută piese vestimentare funcționale - cu glugă, buzunare accesibile, ușor de prins sau desprins, ușor de strâns și de împachetat în rucsac, cu zone bune de ventilație. Să poți avea acces la obiecte esențiale (cremă de protecție, balsam de buze, un baton proteic etc). Ia cu tine doar lucrurile care sunt necesare și pe care știi sigur că le vei folosi; evită să adaugi greutate sau accesorii inutile.

 

     Bun! Acum că ai în vedere lucrurile de mai sus, haide să detaliem puțin ce înseamnă să te îmbraci în straturi și care este rolul fiecăruia. Poate că te întrebi de ce este așa de important? Pentru că te poți adapta cu ușurință la temperaturile de afară. Îți este cald pentru că ai parcurs o bucată bună de traseu și corpul depune o activitate intensă? Poți da oricând unul sau 2 straturi jos. Se face brusc frig sau te-ai oprit pentru o binemeritată pauză? Ai prins ideea! Adaugi straturile necesare pentru cât mai mult confort și protecție.

 

1. Stratul de bază (base layer)

     Rolul primului strat este de a ajuta corpul să nu rețină transpirația și să păstreze corpul cald. Repetăm pentru că este foarte important: evită mereu bumbacul și alege hainele din materiale sintetice sau din lână merinos care au uscare rapidă.

 

     Primul strat înseamnă:

  • lenjerie intimă - cât mai confortabilă, din materiale respirabile.
  • o bluză pe corp, cu mânecă lungă - cel mai probabil acesta va fi o piesă vestimentară pe care o vei purta de-a lungul întregului traseu, așa că alege ceva care să se potrivească foarte bine stilului tău.  
  • pantaloni tip colant, lungi - că le spui colanti sau că le spui izmene (ca pe vremuri!), aceștia nu pot lipsi din echipamentul tău de munte! Cel mai probabil, îi vei purta pe sub pantalonii de cățărare, dar sunt confortabili și pentru dormit, în cazul în care excursia ta presupune și cazare. 
  • șosete - este absolut esențial să îți păstrezi picioarele uscate, calde și confortabile! La fel ca în cazul celorlalte componente, și aici este important să ai șosete din materiale tehnice.

 

2. Stratul intermediar (mid layer)

     Având rolul de a izola și de a păstra căldura corpului, acest strat te protejează de frig. Există mai multe opțiuni pentru elementele care compun stratul intermediar, dar cele mai importante sunt următoarele:

  • un hanorac / jachetă tip fleece - se poartă imediat peste bluza de corp. Este un material moale, pufos și călduros. Tot ce îți dorești de la o bluză pentru temperaturi scăzute,nu?
  • o jachetă softshell - aceasta este uneori un înlocuitor pentru bluza din fleece sau invers. Poți alege să iei cu tine numai una dintre ele, dar, dacă spațiul îți permite, noi le recomandăm pe ambele. Jacheta are o rezistență mai bună la vânt sau la umiditate și un grad mai mare de respirabilitate față de o jachetă 100% waterproof.
  • pantaloni de cățărare softshell - aceștia sunt un element absolut necesar oricărui alpinist. De ce sunt o opțiune mai bună decât pantalonii clasici de cățărare? Pentru că sunt mai rezistenți la vânt și la umiditate. Elastici, confortabili, îți oferă toată flexibilitatea de care ai nevoie. 

      Suplimentar, o șapcă, un buff sau o căciulă foarte subțire îți vor oferi protecție solară, pe care este bine să nu o ignori! Soarele este la fel de activ iarna, chiar dacă nu se simte la fel.  

 

3. Stratul izolant (insulation layer)

     La munte, iarna, este de așteptat ca temperaturile să fie destul de scăzute. Iată de ce ai nevoie de un strat suplimentar care să ofere protecție solidă împotriva umidității și a vântului. Ai nevoie de:

  • jachetă termoizolantă - nu ar trebui să lipsească din rucsacul tău și ar trebui să o ai cât mai la îndemână, astfel încât să te îmbraci repede cu ea atunci când faci un popas pe traseu. În general aceste jachete conțin puf, menit să păstreze corpul cald, dar au efect advers când se udă. Din fericire, tehnologia a evoluat și există și jachete cu puf care face față la umiditate.
  • pantaloni termoizolanți - aceștia nu sunt absolut necesari, dar, dacă escaladezi vârfuri mai înalte, cu temperaturi provocatoare, atunci este recomandat să îi ai la tine. Caută o astfel de pereche de pantaloni cu fermoare laterale pe toată lungimea piciorului, astfel încât să îi poți pune cu ușurință peste pantalonii softshell sau chiar peste cizme / bocanci.
  • ochelari de soare speciali - cei pe care îi porți tu prin oraș sau într-o plimbare lejeră prin pădure nu sunt neapărat potriviți și la munte, mai ales iarna. Alege o pereche de ochelari care să-ți protejeze ochii de lumina intensă la altitudini înalte, dar și de lumina soarelui reflectată în zapada. Este suficient să încerci o dată și vei vedea diferența.  
  • parazapezi - nici acestea nu sunt un articol obligatoriu, dar îți protejează încălțămintea (și implicit picioarele) de ploaie, zăpadă sau noroi.  

 

4. Stratul exterior (outer layer)

     Acesta are rolul de a te feri de umiditate, dar și de vânt, doi factori aproape nelipsiți din expedițiile pe munte iarna. De aceea este important să ai la tine:

  • o jachetă impermeabilă (waterproof) - caută un model simplu, respirabil, care să te mențină uscat pe toată durata traseului. Este de dorit ca gluga să fie proiectată astfel încât să se potrivească peste o cască de alpinism (mai ales dacă ești un cățărător care alege trasee mai provocatoare). 
  • pantaloni impermeabili - aceștia trebuie să fie ușori și să păstreze celelalte straturi uscate. La fel ca în cazul pantalonilor termoizolanți este de dorit să aibă fermoare laterale pe toată lungimea astfel încât să poată fi îmbrăcați cu ușurință. 

 

     Deși până acum am vorbit mai mult de îmbrăcăminte, nu trebuie să uităm că la fel de multă protecție au nevoie mâinile, picioarele și capul! Acestea sunt primele care simt frigul și umezeala în cazul vremii nefavorabile. 

 

     A. Mănușile - pentru mâini ai nevoie de flexibilitate, impermeabilitate și căldură. Cea mai bună recomandare este să porți o pereche de mănuși ușoare și subțiri, iar peste ele să poți adăuga, la nevoie, o pereche rezistentă la umiditate și temperaturi foarte joase.  

 

     B. Bocancii - Alege o pereche de bocanci special gândiți pentru drumeții iarna. Asta înseamnă că sunt mai robuști, mai înalți pentru a susține bine glezna și cu talpă mai rigidă pentru a oferi siguranță pe traseu. De asemenea trebuie să-ți mențină picioarele calde și uscate pe toata durata drumeției.

     C. Căciula / casca - găsește o căciulă călduroasă, preferabil din lână, care să păstreze capul tău izolat și cald. Dacă practici un sport de iarnă, cum ar fi ski sau snowboard, nu uita că este esențial să porți o cască de protecție. Aceasta este strânsă pe cap și îți asigură și izolația de care ai nevoie pentru a nu te uda și a nu simți cum îți vâjâie vântul pe la urechi. 

 

     Extra pont! Păstrează la îndemână câteva schimburi: o pereche de mănuși suplimentare, o căciulă sau șosete din lână. În cazul în care te uzi, pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla, vei fi fericit să te schimbi într-un echipament cald și uscat. 

 

     Concluzie:

     Menținerea întregului corp uscat, confortabil și la o temperatură optimă este esențială pentru ca excursia / drumeția ta pe munte să fie de neuitat. Doar când ești echipat corect și complet, te poți bucura în voie de mișcare, de peisaje și de aventură. Iar când te aduni în jurul focului împreună cu prietenii sau într-o cabană călduroasă, ai cele mai faine povești de împărtășit.

 

 



Soluționarea alternativă a litigiilor Soluționarea online a litigiilor